Cupa Fir Întins 2012

fi

Corneşti, Timiş

Preambul
Balta Corneşti 1 este bine cunoscută competitorilor de staţionar datorită numeroaselor concursuri de succes avute aici. În 2011, balta a trecut în administrarea Asociaţiei Fir Întins Arad, iar în acest an, echipa de manageri de la Asociaţie şi-au luat rolurile în serios şi pornit cu dreptul în readucerea pistei de concurs la nivelul anilor 2007-2008.
Acest lucru s-a realizat prin reamenajarea bălţii (decolmatare, nivelare mal etc.) şi, evident, printr-o populare masivă cu crap şi caras.

Localizare Corneşti 1

View Larger Map

Antrenament

Veşti bune şi proaste au venit de la cei care s-au antrenat pe baltă în zilele premergătoare antrenamentului. Dacă cu 2-3 săptămâni în urmă se prindea destul de bine, odată cu venirea perioadei de reproducere, apetitul de mişcare şi hrană al peştilor a scăzut considerabil, astfel că peştele s-a refugiat în partea dreaptă a lacului, în ceea ce a mai rămas din stuf.

Ziua antrenamentului oficial a însemnat şi o avancronică a ceea ce urma să se întâmple, cu alte cuvinte s-a prins bine doar în partea dinspre stuf, a doua jumătate a bălţii.
Organizatorii au fost inspiraţi în a împărţi cei 23 de concurenţi în trei sectoare pe acelaşi mal, în număr de 8-7-8 concurenţi.

Manşa I

O ameninţare discretă de ploaie nu a fost observată de cei 23 de concurenţi, dornici să tragă un stand bun , care să îi ajute la câştigarea cupei.  La finalul tragerii, concurenţii şi-au ocupat standurile şi şi-au pregătit echipamentele de pescuit, respectiv momelile şi nada.
Un vânt puternic, de la stânga la dreapta, a concentrat peştii şi mai mult în partea dreaptă a lacului, astfel că cel mai defavorizat sector a fost cel din stânga bălţii, unde peştii au fost puţini. De altfel, aici, a câştigat Neluţu Lupei cu 3 crapi, urmat fiind de Sabău Săvinel tot cu trei crapi, dar mai mici, iar ultimul loc a fost adjudecat fără niciun peşte de Adrian Suciu, singurul mare ghinionist al primei manşe.

În sectorul din mijloc, Tibi Rancu s-a impus cu o captură semnificativă, aproape 46 kg., urmat de colaboratorul MatchFishing.Ro, Ştefan Tăutu cu cca. 26 kg.

Concurentstandcantitatepuncte
Oliver Pelici11,826,5
Sabau Savinel24,872
Adi Suciu308
Lucian Petruta41,826,5
Karacsony Atilla53,384
Tino Rossi61,855
Nelutu Lupei75,141
Darii Cosmin83,953
Kosorusz Botond92,577
Gigi Crainic1010,34
Benzar Szolt1117,253
Cosmin Barbu128,195
Horatiu Adjudeanu134,96
Rancu Tiberiu1445,91
Stefan Tautu1526,052
Eduard Isvanescu1616,627
Paul Ispas1724,655
Florin Cojocariu1829,013
Poiana Doru1930,52
Biltac Eugen2021,576
Chis Cosmin217,198
Boldea Alin2226,64
Cosmin Brola2347,731
Cantitate totala203,87

Sectorul III a fost dominat clar de managarul Fir Întins şi coechipierul MatchFishing.Ro, Cosmin Brola, cu cea mai mare cantitate din concurs (47,730 kg), urmat fiind de Doru Poiana, care a început foarte bine partida, însă în a doua parte a manşei a pierdut ritmul şi implicit, peştii.

S-a prins crap între 1 şi 3 kg. şi caras, la viermi, larve, porumb sau combinaţii ale acestora. Este de remarcat aditivarea nadei de către Tibi Rancu cu usturoi, ceea ce se pare că a reprezentat un plus. S-a prins, în general, pe rubeziană iar plutele care au avut succes au fost cele cu antena din plastic, tubulară, de 0,75-1g.  A contat mult nădirea de întreţinere, cu cupa.

O masă bună oferită de organizatori a adunat laolaltă câştigători şi perdanţi, însă toţi prieteni în acest minunat fenomen.

Manşa II
În manşa II, s-a repetat scenariul din prima manşă, de data aceasta cu ceva mai puţin peşte, însă mai bine repartizat. Fortuna i-a zâmbit iar lui Cosmin Brola, care va trage standul 2, de pe care a obținut locul II în sector. Cel mai bine plasat în acelaşi sector a fost Paul Ispas, de pe standul I.

În sectorul din mijloc, un alt coechipier MatchFishing.Ro, veteranul italian Tino Rossi a câştigat sectorul, având vecini de stand pe Adrian Suciu, locul II şi Zsolt Benzar, locul III în sectorul III. Coechipierul nostru a mizat pe o nădirea moderată, în acord cu temperatura scăzută a apei.

De data aceasta, datorită şi lipsei de experianţă a câţiva competitori, locul I a fost adjudecat de componentul echipei din Lugoj, Cosmin Darii, urmat de mult mai experimentatul campion naţional Eugen Bâltac.

Premierea
Tibi Rancu a ocupat la final locul III, Cosmin Darii, speranţa lotului lugojean a ocupat merituos locul II, iar campion al acestei ediţii este Cosmin Brola.

Rezultatele concursului au fost corespunzătoare cu valoarea concurenţilor dar şi cu perioada de reproducere cu care s-a suprapus concursul.

ConcurentStandKgPuncteStandKgPuncteTotal puncteTotal kgLoc
Cosmin Brola2347,731210,532358,261
Darii Cosmin83,9532223,61427,552
Rancu Tiberiu1445,9185,44551,33
Poiana Doru1930,5245,893536,394
Stefan Tautu1526,0522018,24644,255
Paul Ispas1724,655111,951636,66
Benzar Szolt1117,2531618,463635,717
Tino Rossi61,8551524,191626,048
Biltac Eugen2021,5761920,812842,389
Gigi Crainic1010,34134,34814,610
Nelutu Lupei75,141112,29787,4311
Boldea Alin2226,6493,785930,3812
Horatiu Adjudeanu134,96109,333914,2313
Sabau Savinel24,87252,03796,914
Florin Cojocariu1829,013179,5671038,5715
Adi Suciu3081420,4221020,4216
Karacsony Atilla53,384123,146106,5217
Oliver Pelici11,826,533,82511,55,6418
Lucian Petruta41,826,5189,65612,511,4719
Chis Cosmin217,1982315,2551322,4420
Cosmin Barbu128,19571,448139,6321
Kosorusz Botond92,57762,636135,222
Eduard Isvanescu1616,627215,6281522,2423

22.04.2012

În prima manşă s-au prins 341,86 kg. de peşte, cu o medie de 14,86 kg/pescar, iar în a doua manşă, 232,29 kg. cu o medie de 10,10 kg./pescar, în total 574,15 kg. de peşte.

Indicele de uniformitate al concursului U = 0,3028.
Rank CPS = 11.600.


Album Foto: Doru Poiana & MatchFishing.Ro

 

Editat de: Echipa MatchFishing.Ro

Share on Facebook
Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.

Powered by WordPress | Designed by: wordpress 4 themes | Thanks to Free WordPress Themes, Themes Gallery and Premium Themes