Finala A, Vrancea 2011, Pista Ciuslea!

a22011

La solicitarea AJVPS Vrancea, cel mai puternic centru al pescarilor sportivi din exteriorul arcului carpatic, cu tradiţie neîntreruptă în organizarea şi câştigarea competiţiilor de pescuit sportiv, Comisia de Competiţii a AGVPS a atribuit acestei asociaţii organizarea FINALEI NAŢIONALE a seniorilor. Cu bună ştiinţă, conducerea asociaţiei şi-a asumat o sarcină dificilă în contextul creat de efectele crizei internaţionale, într-o perioadă în care se încearcă destabilizarea activităţilor tradiţionale de vânătoare şi pescuit din România.
Competiţia a fost organizată pe taluzul betonat al lacului de acumulare Ciuşlea-Movileni, aflat pe râul Siret, la 20 km nord de municipiul Focşani.
Speciile de peşti care au constituit ţinta concursului au fost plătica, morunaşul, obleţul, babuşca, bibanul, avatul, carasul, şalăul şi crapul.
14 concurenţi calificaţi în divizia „A” în anul 2010 şi 16 concurenţi veniţi din calificări au fost prezenţi la startul finalei, reprezentând 16 asociaţii de pescari sportivi.
În condiţiile unor temperaturi caniculare, peştii au răspuns cu greu, provocând concurenţii la utilizarea tuturor cunoştinţelor, metodelor şi artificiilor pentru a rămâne, cel puţin, în divizia „A”.
Favoriţi ai pronosticurilor erau cei 5 pescari vrânceni, dintre care 3 cu ştate vechi în competiţii, ocupanţi ai podiumului de premiere în anii precedenţi sau în calificări.
Foarte puternice se anunţau şi echipa Bihorului, formată din 6 concurenţi, şi cea a Aradului, formată din 5 concurenţi.
Ca număr de concurenţi au urmat asociaţiile din Maramureş – 2, Vâlcea – Odorhei, Turda, Sălaj, Alba, Bacău, Neamţ, Miercurea Ciuc, Cluj, Giurgiu, Timişoara şi Acvila, câte unu.
Cele trei manşe au fost aprig disputate, toţi concurenţii folosindu-şi cunoştinţele şi tehnica din dotare pentru ocuparea unui loc cât mai bun în clasamentele parţiale.

Nr CrtNUME PRENUMEStandKG M1PCTStandKG M2PCTStandKG M3PCTT KGT PLOC
1BENZAR ZSOLT12580128186031852801972051
2AŞCHIOAPEI FLORIN193320113162022843803932062
3SZILAGY ZSOLT29284033156033050201942073
4OROSZ ATTILA26204051274012145802936084
5CREŢ MIHAI81520430202021646402818085
6STANCIU TONI72100329334011239405938096
7SABĂU SĂVINEL912205261780420436037360127
8TUDOR OCTAVIAN17110041610006129202,5502012,58
9POPA DRAGOŞ303300112740823436048400139
10BORLEAN DAN225402711604273860775601310
11PETRIŞOR ADRIAN14660615270011332806,5664013,511
12BABA IOSIF28292022196021124201073001412
13BODOCAN TUDOR2016202277007264180565001413
14RANCU TIBERIU222100451120532460656801514
15MATEESCU C-TIN49806218806194160460201615
16GROSU VLAD1682051116003243480859001616
17MALIŢA CRISTIAN181600387209254100664201817
18GHEORGHIU ANDREI152201022500883280140001918
19LOZINCĂ FLORIN115607171080562220738601919
20BĂZĂRINCĂ SORIN65007,520122041431808490019,520
21FARKAŞ ADRIAN244801098007,51029202,542002021
22SUCIU ADRIAN21100076860622040839002122
23POPA VIOREL10200102390051532806,5438021,523
24VUC BOGDAN13340846401052780437602224
25CRAINIC GHEORGHE34809254001072760536402425
26OŢEL C-TIN2717206195409,51730009526024,526
27BÂRSAN ROMICĂ239008108007,52230609476024,527
28CAŞERU MARIUS55007,5244609419809294025,528
29PETRESCU MARIUS123009148207916001027202629
30NEAGU MARIAN256609185409,529230010350028,530

 

După disputarea celor două manşe tematice, clasamentul începuse să se structureze, împărţindu-se între pretendenţi la podium, concurenţi cu şanse de a-şi păstra locul în divizia „A” şi cei pe care scria deja „B”, decişi şi aceştia să încurce cât mai mult lucrurile.

Din prima categorie făcea parte vrânceanul Aşchioape Florin, cu 3 pct., urmat de moroşanul Baba Iosif, cu 4 pct., ungureanul Benzar Zsolt cu 4 pct. şi alt vrâncean, Stanciu Toni (vicecampion naţional la acea vreme), tot cu 5 pct.
Balada „Mioriţa” prindea contur sub ochii noştri, pe dalele încinse ale barajului.
Şanse, cel puţin la podium, aveau şi cei cu 6 pct.: Borlean Dan (BH), Creţ Mihai (BH), Orosz Attila (M. Ciuc) şi Szilagy Zsolt (BH). Ardealul domina Moldova !
Ultima manşă, cea de pescuit liber, a fost decisivă în definitivarea clasamentului. 28 de pescari au pescuit cu beţe scurte, la obleţi, detaşându-se cei mai rapizi şi cei care au reuşit să-i selecteze pe cei de talie mai mare prin nadă sau prin tactica adoptată.
Cu momente de extaz şi agonie, clasamentul s-a decis odată cu ultima cântărire din standul 30:
Locul I Benzar Zsolt – AVPS Târnava Mare – Odorheiul Secuiesc, locul II Aşchioape Florin – AJVPS Vrancea şi locul III Szilagy Zsolt – AJVPS Bihor.
Cu baia tradiţională, cu fericiţi şi mai trişti, festivitatea de premiere desfăşurată pe malul lacului a consfinţit încheierea FINALEI NAŢIONALE „A” – SENIORI.

Pista de concurs a îndeplinit cu prisosinţă toate condiţiile logistice impuse de cerinţele internaţionale – lungime, adâncime, uniformitate, acces auto, cazări în zonă – dar a lăsat de dorit în ceea ce priveşte frecvenţa şi dimensiunile capturilor, fenomen inexplicabil chiar şi pentru localnici.
Echipa organizatoare, pregătită de dl. ing. Eusebiu Martiniuc, director al AJVPS Vrancea şi condusă de reprezentantul direct al acestuia, dl. Banu Neculai, care s-a ocupat cu logistica, şi de dl. Macedon Marius, care a coordonat partea tehnică, a dat dovadă de experienţă şi profesionalism în desfăşurarea tuturor etapelor competiţiei.
Ca un amănunt, preocuparea de a distribui concurenţilor butelii cu apă cu gheaţă, pe o pistă de concurs încinsă la 40oC, rămâne unică şi de neuitat.

Preluare AGVPS

Share on Facebook
Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.

Powered by WordPress | Designed by: wordpress 4 themes | Thanks to Free WordPress Themes, Themes Gallery and Premium Themes