CULISANT FĂRĂ FRONTIERE

slider

“Sliding Across Frontiers”

Scris de: Dave Ewing;

Multă vreme rezervat doar englezilor şi italienilor, pescuitul cu waggler culisant este raspandit astazi în numeroase alte ţări europene care şi-au dezvoltat propria lor tehnică.
David Ewing a studiat îndeaproape, prin comparaţie, avantajele diferitelor metode engleze, italiene, belgiene, ungureşti şi germane…

Mi-a trebuit mult timp pentru realizarea acestui articol (spune D. Ewing.- nota trad.). Anul trecut am mers în Belgia pentru a petrece câeva zile în compania lui Pierre-Francois Deschepper, acesta întrebandu-mă dacă am încercat tehnica sa de pescuit cu waggler culisant pe care a prezentat-o într-un articol din Madfred în primul număr din Infopeche. I-am marturisit că nu, dar i-am promis să o fac la întoarcerea mea în Anglia.

Zis şi făcut: încercările mele într-o balastieră au dat rezultate atât de bune încat au reaprins în mine dorinţa de a pescui cu waggler culisant, tehnică pe care, mărturisesc, am neglijat-o puţin în ultimele sezoane de pescuit. Preocupându-mă mai îndeaproape, mi-am dat seama că această tehnică a evoluat în mod spectaculos. Montajele moderne elimină aproape în totalitate riscul de a încurca linia, fapt ce înainte constituia coşmarul debutanţilor. Chiar dacă nu mai sunt folosite decat în cazul adâncimilor foarte importante, (wagglerele culisante) se dovedesc tot atât de eficace şi la o adâncime de doar 1.50 m, putând deasemenea, în anumite condiţii – le vom vedea pe parcurs – să se dovedeasca superioare feederului. O să mă întrebaţi de ce am asteptat atât de mult pentru a aborda acest subiect ? Ei bine, pentru că am dorit să fie cât mai complet posibil şi pentru că am mers din surpriză în surpriză. Nu doream să scriu un simplu articol despre avantajele şi inconvenientele, prin comparaţie, între un culisant englezesc şi unul italian, pentru că acest lucru deja a fost făcut mai demult. De asemenea n-aş fi vrut să revin doar asupra metodei lui Pierre-Francois, pentru că Madfred l-a descris perfect. Am decis, deci, să acopăr toate tehnicile de pescuit cu waggler culisant practicate în Europa…şi Doamne, ce multe mai sunt! Mi-a trebuit înainte de toate să le trec în revista, apoi să-mi procur materialul necesar realizării diferitelor montaje. Plutele adecvate, bineînţeles, dar deasemenea, într-unele cazuri, lansetele specifice, căci acestea se pot dovedi indispensabile unui pescuit corect. Dacă pentru a găsi wagglere necesare metodei englezesti, este astăzi destul de uşor, pentru că găsim plute excelente de la Rive sau Perfect, lucrurile devin un pic mai delicate imediat ce dorim să adoptăm tehnica italiană sau cea germană. Mi-a trebuit deci să comand pe internet şi câteodată să aştept mai multe săptămâni până mi-au fost livrate. În fine, dupa ce mi-am început încercările în balastiera mea din Anglia, am dorit deasemenea să pescuiesc în condiţii extreme pe faimosul lac Serre-Poncon, despre care v-am mai vorbit. Acolo, pescuitul cu waggler culisant este foarte dificil din cauza importantelor mişcări ale apei, cauzate de vânt şi valuri. Condiţii, deci, ideale pentru a verifica veritabilele calităţi ale diferitelor montaje europene. Dar nu e tot. La fel ca Michael Schlogl, am vrut să văd dacă era posibila realizarea unor montaje hibrid, de exemplu să pescuiesc cu un waggler unguresc şi un montaj belgian. Dar până atunci să trecem în revistă diferitele montaje utilizate în Anglia, Italia, Belgia, Ungaria şi Germania…

Anglia

Evident, Anglia este locul unde s-a născut pescuitul cu waggler culisant. În 1975, această tehnică a apărut la nivel internaţional, când Ian Heaps a utilizat-o pentru a câştiga titlul mondial individual. Ironia sorţii a făcut ca această tehnică să se dezvolte ulterior mai mult în alte ţări europene, în timp ce feederul a surcalasat wagglerul în Anglia. Totuşi, tehnica s-a schimbat puţin între Victoria lui Ian Heapes şi cea a lui Allan Scotthorne, un adept al wagglerului culisant, care i-a permis să câştige două titluri de campion mondial, în Croaţia şi Ungaria. În timp ce pe vremea lui Ian Heapes se încerca să se îndepărteze pluta de masa principală de plumbi plasând un plumb nr. 4 deasupra, pescarii din echipa Angliei de astăzi, precum Stuart Conroy, lasă wagglerul să coboare direct deasupra masei de plumbi. Realizarea unui montaj este de o simplitate absolută, dacă se respectă câteva reguli şi anume :

  • diametrul liniei să fie de minimum Ø0.20;
  • pluta să fie uşor prelestată. Ideal ar fi să avem 20% din lest la baza plutei şi 80% pe fir;
  • plasarea la baza plutei a unei prinderi Drennan float adaptator, echipata cu un vartej de formă ovaloidă, care asigură o buna alunecare şi o blocare eficace în nodul opritor;
  • lestul principal de pe fir trebuie plasat la aproximativ 1.20m de cârlig, fiind constituit din 3 sau 4 plumbi mari, despicaţi;
  • sub lestul principal e de preferat plasarea a doar 2 sau 3 plumbi de gramaj mic, la distanţe egale unul de altul. Forfacul trebuie să măsoare 30 cm şi să fie racordat la linie prin intermediul unui microvârtej;
  • e inutil să folosiţi o perlă, mărgică, sau un nod dublu pentru a bloca alunecarea wagglerului, un singur nod fiind suficient.

Pentru a practica cu succes pescuitul cu waggler culisant, metoda englezeasca, este necesară utilizarea unui material specific.

Lanseta: Stuart Conroy, la fel ca toti ceilalţi coechipieri ai săi din echipa Angliei, nu utilizeaza decat lansete de 4.20m. Asta nu înseamna că sunt lansete rigide, dimpotrivă. Pescuitul se practică în general cu wagglere cuprinse între 6 şi 10 grame. Este deci inutilă, chiar nefastă, utilizarea unor lansete prea puternice. Astfel, Stuart Conroy utilizează lansete Drennan Matchpro Ultralight. După parerea mea (D. Ewing), sunt Drennan Matchpro care permit pescuitul cu wagglere un pic mai grele dacă este necesar şi care au o acţiune progresivă, dar sufficient nerv în vârf, pentru a lansa montajele cu o incredibilă uşurinţă.

Plutele: Stuart insistă supra faptului că pluta trebuie să fie prelestată la circa 20%. De maniera aceasta, wagglerul rămâne lipit de masa principală de plumb pe tot timpul lansării. Timp de mulţi ani, a fost foarte dificil să se gasească plute special studiate pentru acest tip de pescuit, în afară de cele fabricate de Dick Clegg, fostul căpitan al echipei naţionale a Angliei, dar care nu erau distribuite corespunzător în comerţ. Apoi au apărut wagglerele ungureşti de la Perfect, foarte utilizate de către Nicolas Beroud şi William Raison. La puţin timp după aceea, tot din Ungaria, au apărut wagglerele realizate de dublul campion mondial Tamas Walter, cu tija din pană de păun, un pic mai lungi decât cele de la Perfect. În sfârşit, de vreo două sezoane încoace a apărut posibilitatea procurării wagglerelor de la Rive, din gama Alan Scotthorne,  precum şi ultimul model Rive W24, care permit plasarea pe linie a până la 15 grame de lest. Se găsesc de asemenea wagglere excelente pentru metoda englezească şi în Germania, precum Serie3 ale lui Michael Schlogl, care permit plasarea unui lest de până la 20 de grame.

Conectoarele: Toate wagglerele pe care le-am menţionat, sunt echipate la baza cu o simplă tijă din alamă, fără inel. Ele se fixează pe linie prin intermediul unei prinderi tubulare din plastic (tetina). Calitatea tetinei este determinantă. Ea trebuie să fie echipată imperativ la baza cu un vârtej. Această tetină permite schimbarea cu uşurinţă a plutei în funcţie de condiţiile de pescuit, de luminozitate dar şi montarea înainte a liniilor pe lansete. Vârtejele tetinelor Drennan fiind mai solide decât cele montate în general la baza wagglerelor echipate cu lesturi din şaibe, ele pot fi cu uşurinţă strânse cu ajutorul unui cleşte, obţinând o forma ovală care nu jenează alunecarea liniei şi permite o mai bună blocare în nodul opritor. Singurul inconvenient al tetinelor Drennan este acela că tubul din silicon este un pic fragil şi riscă să se taie dacă utilizaţi un waggler cu o tijă din alamă de diametru mare. Este motivul pentru care Michael Schlogl propune tetine cu vârtej, cu tubul din silicon mult mai solid pentru pecuitul cu wagglere foarte mari.

Italia
Italienii au un mod de pescuit cu waggler culisant foarte diferit de englezi, utilizând în general plute mult mai grele, cu plumb mai puţin pe linie (2/3 din lest în plută şi 1/3 pe linie). Vă mărturisesc că nu m-am apucat de metoda italiană decât după ce am decis să mă dedic conceperii acestui articol, dar am fost impresionat de eficacitatea sa. Două lucruri m-au frapat în mod deosebit. Primul lucru este, bineânţeles, talia wagglerelor. Am comandat pe internet plute Maurizio Chinook de 14+7 grame, până la 20+10 grame, de departe cele mai mari şi mai grele wagglere pe care aveam să le utilizez. Al doilea lucru frapant este acela că în ciuda taliei enorme a plutelor, montajul este delicat şi sensibil, mult mai suplu decât cel utilizat la metoda englezească. Motivul este fără îndoială acela că peştii predominanţi în apele italiene nu sunt aceiaşi ca în Anglia. În timp ce noi, englezii, visăm cu precădere plătici, lini ţâşi babuşti mari, italienii sunt mai mereu nevoiţi să pescuiască după caraşi, crapi sau cleni mari. Este deci logic că britanicii încearcă să prezinte momeala nemişcată pe fund, în timp ce italienii au nevoie de un montaj mai suplu, cu ajutorul căruia momeala coboară cât mai natural prin coloana de apă. Dacă n-am pescuit atât de mult timp cu metoda italiană, este pentru că vedeam pescarii chinuindu-se să lanseze un waggler imens, menţinut între 50cm şi 1 m deasupra masei principale de plumbi, cu ajutorul unei alice mici. Nu mi-a plăcut niciodată acest tip de montaj, care se lansează atât de dificil. Dar, după un timp, montajul a evoluat profund, cu sisteme antiîncurcare foarte eficace şi cu wagglere care se opresc, la fel ca la metoda englezească, direct pe plumbajul principal. Iată cum Milo Colombo realizează montajul său :

  • introduce pe fir o perlă de blocaj;
  • plasează pluta pe linie şi adaugă unul sau două opritoare (stop float);
  • plasează plumbajul principal constituit din două bile culisante sau plumbi Cralusso cu tub;
  • plasează un microvartej pt a bloca totul;
  • adaugă o bucată de fir sau de textil răsucit de 0.30 cu lungimea de 30 cm. Puteţi fabrica foarte uşor această parte răsucită, având grijă să o acoperiţi cu superglue, pentru rigidizare., sau să o cumpăraţi gata facută de pe site-ul de vânzari online a lui Michael Schlogl;
  • ataşează un forfac de 1.50m la această parte răsucită fie prin buclă în bulcă, sau cu ajutorul unui alt microvârtej. Plasează pe acest forfac 2 sau 3 plumbi nr.6 urmat de un plumb nr.8.

Acest montaj, am mai spus-o, mi se pare absolut fantastic, se lansează cu o incredibilă uşurinţă la orice distanţă, fără să se încurce. Lungimea mare a forfacului fără vârtej permite plasarea plumbilor la orice distanţă faţă de carlig, ceea ce reprezintă un avantaj net faţă de montura englezească. Haideţi să vedem acum, ce material utilizăm pentru acest tip de pescuit.

Lanseta: Ţinând cont de talia wagglerelor, avem nevoie să utilizăm lansete mai puternice, cu o acţiune mai rigidă în comparaţie cu metoda englezească. Se pot utiliza lansete mai lungi (4.50m chiar 4.80m), în aşa fel încât să putem înţepa mai eficient, în ciuda rezistenţei pe care o opune wagglerul.
Plutele: Aşa cum am precizat, am folosit plute fabricate de către Maurizio Schiepatti. Modelul pe care l-am ales pentru acest tip de pescuit este Chinook, constituit dintr-un corp de balsa şi o antenă din pană de păun. Un alt waggler, excelent pentru acest tip de pescuit, este Milo Gerardix Italian Slider, disponibil până la mărimea 30+15 grame. Bineînţeles nici Michael Schlogl nu s-a lăsat mai prejos şi propune wagglere foarte originale ale căror mod de fixare este inspirat de celebrele Cralusso Rocket.

Belgia
Dacă pescuitul cu waggler culisant este ataşat istoric unor ţări precum Anglia sau Italia, este surprinzător să descoperim că o ţară precum Belgia şi-a creat propria sa tehnică de pescuit cu waggler culisant. Totuşi, metoda dezvoltată de Pierre-Francois Deschepper prezinta numeroase avantaje.

Principiul său este urmatorul :

  • sistemul este foarte simplu : constă în plasarea plumbilor pe un tub cu lungimea de 10-12 cm, care culisează liber pe linie;
  • tubul fiind rigid, elimină în totalitate orice încurcare a liniei, menţinând partea de jos a liniei departe de plută;
  • montajul se utilizează cu un waggler tip englezesc dar poate fi la fel de uşor adaptat metodei italiene;
    ideal ar fi să utilizaţi plumbi Cralusso care sunt fixati pe un varniş siliconic. O dată varnişul siliconic înlăturat, plumbii se plasează cu uşurinţă pe un tub rigid.

Am făcut numeroase încercări pentru a determina care este cel mai bun material pentru confecţionarea tubului rigid pe care urma să fixez plumbii Cralusso scoşi de pe varniş. Betişoarele pentru urechi mi s-au părut perfecte, dar plasticul este un pic fragil şi are tendinţa să se strivească atunci când plasăm plumbii pe el. Pierre-Francois utilizează tuburi antitangle pe care le putem găsi cu uşurinţă în magazinele de specialitate, dar de cele mai multe ori sunt prea fine. În final am găsit soluţia în catalogul Cralusso şi anume tuburi destinate realizării antenelor pentru wagglere. Sunt vândute în pachete şi au culori diferite, roşii, galbene şi negre, permiţând realizarea a 9 tuburi pentru pescuitul cu waggler culisant. Totodată am modificat un pic montajul original al lui Pierre-Francois, înlocuind plumbii care serveau la blocarea tubului cu două stop float-uri, fapt care permite deplasarea cu uşurinţă a plumbajului principal în timpul partidei de pescuit, fără să deterioram linia. În orice caz, odată montajul terminat, riscul de încurcare a liniei devine aproape imposibil. În altă ordine de idei, am remarcat faptul că trăsăturile în ridicare erau cu certitudine mult mai pronunţate, mai vizibile faţă de liniile pe care am prins direct plumbii, fără îndoială pentru faptul că opun mai puţină rezistenţă atunci când plumbii sunt plasaţi pe tubul rigid. Oricare ar fi montajul cu care vom pescui, dispunerea corectă a plumbilor sub masa principală de lest este imperativă. Distanţa între vârtej şi tuşeu trebuie neaparat să fie uşor superioară lungimii forfacului. Şi această distanţă va trebui să fie aceeaşi între vârtej şi plumbii situaţi deasupra lui.

Ungaria

Ungaria face parte de acum din categoria celor mai bune echipe din lume şi asta de circa un deceniu. Dar este, deasemenea, o forţă importantă pe piaţa articolelor de pescuit, având numeroşi fabricanţi de plute, în special Perfect şi Cralusso. Dacă firma Perfect a fost prima care a confecţionat wagglere excepţionale pentru pescuitul la culisant englezesc, Cralusso a dezvoltat un model de waggler cu totul şi cu totul nou : Cralusso Zero. Principiul său este ingenios. De fapt, dacă wagglerele sunt prelestate este pentru a rezista sprijinite pe masa principală de plumb în timpul lansării. Un waggler nelestat, riscă de fapt să se deplaseze pe linie, ducând la pierderea de distanţă şi precizie. Cralusso s-a gândit deci la un mijloc de a realiza un waggler nelestat care să nu se deplaseze pe linie în timpul lansării dar să fie capabil să culiseze rapid odată ajuns pe apă. Cei de la Cralusso au reuşit să obţină ceea ce-şi doreau, realizând la baza plutei un dispozitiv care permite plutei să stea practic lipită de masa principală de plumbi în timpul lansării. Iată cum se montează un Cralusso Zero :

  • realizarea unui nod opritor pe linie;
  • trecerea firului prin baza plutei, având grijă să trecem firul mai întâi prin orificiul situat mai jos. Nylonul trebuie apoi să iasă prin orificiul situat mai sus, în caz contrar principiul nefuncţionând;
  • se adaugă plumbii pe linie. Un montaj englezesc sau belgian este cel mai bine adaptat acestui waggler.

Acest sistem de prindere este extrem de ingenios şi asta din mai multe motive :

  • posibilitatea folosirii unui singur nod opritor, foarte mic;
  • partea de jos a plutei, pe unde se introduce firul principal este solidă şi fiabilă, neexistând nici un risc de strivire, cum este cazul tetinei din silicon;
  • sistemul este fiabil şi eficace, wagglerul rămânând lipit efectiv de masa principală de plumbi pe tot timpul lansării, linia culisând odată ajunsă pe apă.

Dar dacă prinderea este extrem de eficace, pluta în schimb mă entuziasmează mai puţin. I-am găsit câteva defecte :

  • faptul că se utilizează un waggler nelestat nu reprezintă neaparat un avantaj, deoarece este mult mai puţin stabil în caz de valuri;
  • antena transparentă nu permite o bună vizualizare a traiectoriei în timpul lansării şi cu precădere pentru trăsăturile în urcare;
  • nu sunt un fan al waggleror din plastic. Poate sunt un bătrân conservator, dar ce vreţi, prefer pana de păun.

Pierre-Francois a fost impresionat de acest sistem de prindere şi a fabricat şi el unul, pentru a-l adapta plutelor sale. Pentru asta a utilizat tije Drennan care se utilizează la extragerea conurilor din kiturile de roubaisiana. Le taie în bucăţi pe care le gaureşte ca să obţină orificiile prin care trece firul. Simplu, dar eficace.

Germania
Nu doar Michael Schlogl a realizat wagglere excelente pentru tehnicile engelzesti şi italiene de pescuit cu waggler culisant, dar el a mai dezvoltat şi plute şi montaje specifice, adaptate perfect apelor din Germania. Mai iîntâi a pus la punct montajul numit Kugelblei, un plumbaj principal cu totul original.

Montajul englezesc prezintă inconvenientul de a avea spaţii, chiar dacă sunt mici, între plumbii care formează masa principală şi se poate întâmpla ca linia să se răsucească între aceste spaţii. De asemenea, Michael a avut ideea de a realiza un plumb rotund culisant de dimensiuni mai mari, în care se încastrează doi plumbi de mărimea BB prinşi pe fir. Apoi a realizat wagglerul, începand cu Genius 4. Acest waggler este pur şi simplu fabulos şi poate fi utilizat în acelaşi timp la montajele belgian şi englezesc, evident cu sistemul Kugelblei. Puţin lestat, acest waggler se caracterizează printr-un corp foarte adunat şi o prindere echipată cu un vârtej ovaloid. Dar ceea ce face ca Genius 4 să fie un waggler incomparabil pentru pescuitul la culisant este antena lungă, fină, din sarkanda, care permite o exceptională vizualizare a trăsăturilor în urcare şi de a avea un waggler cu precădere lung şi stabil pe o apă cu valuri. Printre altele menţionez că sunt disponibile în greutaţi de la 4 la 20 de grame, ceea ce permite acoperirea tuturor situaţiilor posibile, de la pescuitul cu waggler culisant în baltă cu adâncime mică, până la marile lacuri de baraj, foarte adânci şi cu vânturi puternice.

O combinaţie de stiluri!
Lucru interesant, atunci când vorbim de pescari, cum ar fi Pierre Francois şi Stu despre pescuit slider, este faptul că ei rămân fideli la sistemele care funcţionează pentru ei. Stuart îmărtăşeşte punctul de vedere al echipei Angliei cum că  modul lor de pescuit la slider este cel corect şi, pe baza rezultatelor lor internaţionale, cum poţi să îl contrazici? Cu toate acestea, există posibilităţi diverse de a avea abordări diferite, când combinăm sistemele de slider descrise. Pentru a ilustra şi explica un pic de ceea ce înseamnă aacest lucru vreau să descriu ce s-a întâmplat în cele două zile, vara trecută, când am pescuit în Alpii francezi, pe lângă Embrun.

Ziua 1 – Lacul din Embrun

Acesta este un lac dificil de cele mai bune de ori pentru că apa este limpede, iar vegetaţia de la mal se întinde pâna 15-20 metri de la mal, cu adâncimi mai mari după acestea. Adâncimea variază de la 3,5 la aproximativ 4,5 metri în zona de lansare momeală. Peştii ţintă au fost babuşca, obletele, plătica şi ceva lin.

Pentru prima mea sesiune am decis să pescuiesc în zona de dincolo de vegetaţie, aproximativ 30 de metri de mal. Am configurar două linii de 10 grame pentru a le compara. O linie am creat-o cu  Cralusso Zero, pe care am ataşat un tub stil Belgia, urmat de un forfac de 1 metru. Cealaltă linie, cu un slider Rive Scotthorne 6SSG, a fost echipată în stil italian, cu un forfac de 1,50 m sub linia multifilament. Acest lucru a produs, ca şi consecinţă, fixarea plumbajului principal la 1,80 m deasupra cârligului, şi o cădere lentă a forfacului în apă.
Pescuitul aici este dificil, deoarece sunt vânturile puternice de după-amiază care atrag  surf-erii pe lac, aşa că am ştiut că va fi extrem de greu! După ce am nădit 10 bulgări de dimensiuni respectabile, a trecut aproximativ o jumătate de oră până am început să prind babuşti, mici la început, dar apoi au urmat unele mai mari. Am folosit, alternativ, ambele lansete, dar ceea ce a fost interesant a fost faptul că de cele mai multe trăsături au venit pe montura italiana, cu lest englezesc şi un slider Rive. Lestul agresiv al liniei Zero a selectat doar peştii mai mari, dar, totuşi, părea prea greu pentru ei. Veţi vedea o scufudare discretă a antenei, apoi nimic deoarece peştele a abandonat,  evident, momeala. Ceea ce mi-a placut la montura italiană a fost că trăsăturile au fost smenalizate prin mici ridicări ale antenei, totuşi, uşor de observat. Probabil că aceste ale ridicări au fost cauzate de luarea momelii pe coborâre, şi apoi depărtare de linie, dezechilibrând astfel montura.

Poate că, deloc surprinzător, montura italiană, în combinaţie cu un slider de tehnică engleză (Rive), s-au dovedit mai bună în prinderea peştilor decât celălalt sistem, cu tubul belgian, care a fost prea rigid pentru babuşcă. Ceea ce am vrut să arăt este avantajul fineţii monturii itlaiene combinate cu un slider englezesc, fără a fi nevoie să folosim grele slidere italiene. Dar câţi dintre noi au incercat un fir textil pe un slider standard? Ceea ce încerc să spun este ca pueţi folosi ce combinaţie doriţi pentru adapta un sistem cerinţelor voastre. Am fi putut la fel de uşor pescui cu un waggler stil italian, cu 6 grame în de jos pe linie, pe un tub, pentru a vedea dacă un grupaj mai uşor de plumbi contează… De fapt, voi încerca acest lucru în vizita mea din vara viitoare, în 2012.

În termeni de performanţă ambele sisteme de pescuit au funcţionat perfect toată ziua, fără complicaţii, fără lacrimi, dar din păcate, nici un peşte bonus! S-a dovedit a fi o sesiune de interesantă şi plăcută, cu babuşi luate cu unul sau doi viermi. Ce-a fost clar este faptul că firul textil si forfacul lung schimbă modul în care o momeala este prezentată pe când un mod clasic de linie nu. Acel forfac lung, ajutat in mod natural de firul textil rigid, face căderea momelii atât de eficientă. Steve Gardener vorbeşte despre sistemele waggler care le-a utilizat pentru babuşcă şi clean cu de peste 20 de ani în urmă, atunci când forfacuri de la 1,2 până la 1,5 metri, cu mici alice de plumb etalate erau destul de normale. Aceste monturi italiene au ceva din supletea acelor linii, indiferent de peştii care se pescuiesc!

Ziua 2 – Serre Poncon

A doua zi a fost pe marea Acumulare de la Serre Poncon, unde am pescuit pe secţiunea D’emmeraude, bine cunoscută printre pescari ca fiind o zonă grea ce conţine un babuşti, obleţi  şi acele mefiente plătici pentru care este faimos acest loc! Lacul este alimentat de râul Durance, cu apă suplimentar venind direct de la izvoarele de munte şi de la gheţari. În lumina soarelui sudului Franţei, apa are un luciu albastru, dar de fapt este foarte clară. Cu toate acestea, nu claritatea apei este provocarea la Serre Poncon, ci dimensiunea mare a luciului de apă! Este, până la urmă, al doilea lac artificial ca mărime din Europa! Fiind atât de mare, lacul are propriul micro-climat şi o provocare de zi cu zi, atunci când pescuişi pe lac, este vântul puternic termic care începe, la amiază, şi devine mai puternic după-amiaza.

Acest lucru prezintă o mare provocare pentru pescuitul staţionar, pentru că, la o astfel de mărime a volumului de apă, curenţii sunt imenşi! Pentru a face lucrurile şi mai provocatoare, astăzi vântul a fost la stânga la dreapta şi uşor spre mine. A fost un fel de vant, care poartă bulgării de nadă în aer şi îi deviază de la ţintă … atât de puternic! Deci, cu aceasta în minte, m-am decis să folosesc două monturi care au fost special concepute pentru a face faţă în astfel de condiţii de vânt.

Rig 1: Categoria italiană extragrea, un set clasic cu un  waggler Chinook 20 +10g. Unul dintre argumentele în favoarea acestui tip de dispozitiv de slider a fost întotdeauna greutatea adăugată pe linie pentru un plus de stabilitate, în special în vânt. M-am bucurat făcând această linie pentru că pot spune sincer ca este cel mai mare waggler care am pescuit! Dar nu am fost sigur dacă doar 10 de grame pe linie ar face faţă cu astfel de derivă pe o masă mare de apă?

Rig 2: Combo-ul german / belgian pentru că am vrut să văd cât de multă greutate pe linie ar afecta controlul flotorului într-un vânt puternic. Aşa că am ales modelul de 18 grame din gama lui Michael Genius Seria 4, cu tulpina subţire şi lungă din sarkanda, care reduce frecarea cu vântul şi se aşează bulbul mai jos în apă. Am folosit două bile de 8g şi una de 2g Cralusso, pe un tub, cu două opritoare Drennan, apoi doi plumbi nr.6 şi un vârtej. În total, un metru de la bulk la cârlig . Dar oare dublajul greutăţii de pe linie va stabiliza şi va lucra mai bine decât modelul italian?

Am marcat ambele fire pentru un pescuit la aproximativ 35 de metri, distanţă limitată şi de tăria vântului. Lucru bun despre această secţiune a lacului este că există numeroase balize galbene, aproximativ 150 de metri în larg pe care le pot lua ca repere. Cu wagglerul meu italian aliniat în dreptul unei astfel de balize am început să se lansez din mai mulţi bulgări de nadă, suficienţi pentru a stabili o zonă de hrănire bună.

A durat 20 de minute pentru a obţine prima mea prezentare, un oblete de aproximativ 30 de grame … incredibil, la o plută de 30g! Trăsătura a fost pozitivă şi s-a văzut clar, chiar  în condiţiile prezente şi au urmat mai mulţi obleţi şi babuşti.

Am început alternarea celor două monturi şi comparând ambele sisteme cum au făcut faţă derivei şi vântului am ajuns la aceste concluzii:

Italiana extragrea
Lansare: montura zboară ca un vis. În condiţii mai calme aceste plute ar aborda chiar şi 50 de metri, plus că au fost atât de uşor de lansat!
Echilibrare: o dată în apă a durat ceva mai mult decât la wagglerul german.
Stabilitate / Sensibilitate: pluta a fost foarte stabilă în apă şi a arătat foarte clar trăsătura, chiar şi de la peşti mai mici decât pluta!. A fost uimitor cât de sensibilă poate fi.
Deriva: orice montură va fi purtată de vânt pe aceste ape mari măturate de vânturi, nu atât de mult pluta, cât firul dintre plută şi lansetă, care trage întreaga linie de pescuit după ea, aproape din momentul în care ajunge în apă.
Încurcăturile: nici una! Lansarea cu vântul din faţă este cel mai rău scenariu din cauza încurcăturilor, dar această linie s-au dovedit perfectă.

Combo-ul german/belgian.
Lansare: Nu am fost în stare să arunc la fel de uşor, ca modelul italian mai mare. Ceea ce nu a fost surprinzător pentru că aceasta a fost cu 12 de grame mai uşoară! Dar, această plută este cam cel mai mare waggler  pe care îl puteţi găsi în Anglia, ceea ce arată că pentru astfel de vânturi puternice este nevoie de wagglere mai mari.

Echilibrare: rapidă şi uşoară. După ce a lovit apa, pluta s-a echilibrat repede şi bine.
Stabilitate / Sensibilitate: pluta s-a dovedit a fi foarte stabilă, cu corpul mult sub apă, tăind toate valurile destul de uşor. Semnalizările trăsăturilor au fost precise, arătând orice ridicare sau coborâre destul de clar. Aş spune că a existat un avantaj în semnalizare şi stabilitate faţă de modelul italian.
Deriva: aceeaşi problemă ca şi cu montura italiană, driftul apărut ca urmare a presiunii de pe linia principala construită  în vânt … DAR, sistemul a avut avantaj în faptul că a durat mai mult până să înceapă să plece în derivă. Acest lucru a însemnat că a fost o perioadă, la fiecare lansare, în care puteai pescui pe nadă înainte de a începe deriva. Acest fapt s-a datorat tijei mai subţiri decât cea de păun a italienilor. Odată ce linia principala a început să tragă, nu conta dacă aveai 10 sau 18 de grame de greutate lest pe linie.
Încurcăturile: Nici una!

De ce pescuitul la slider este atat de bun?
Dovada:

Citind acest articol, s-ar putea crede că testele mele, în Alpii francezi s-au dovedit un punct de vedere despre monturi … nu despre pescuit. Puteţi crede, de asemenea, că ar fi o mai bună alternativă pe acest tip de apă un pescuit la feeder, care ar prinde peşte, probabil, mai mult decât un slider? Desigur, pe vânt, Poncon Serre pare ideal pentru un pescuit la feeder. Ei bine, am pescuit la feeder câteva zile înainte de şedinţa slider şi am prins …. o mare babuşcă! De asemenea, am agăţat şi am scăpat o platică si am mai prins câţiva obleţi, dar feederul nu a reprezentat o soluţie pe aceste ape limpezi.
Până în prezent, aş fost folosind aceste plute mari pentru a prinde doar babuşti mici şi obleţi, dar după o oră sau două am avut o trăsătură aproape imediat ce s-a echilibrat pluta italiană şi nu una de peşte mic! Cum am fost folosind un forfac de Ø 0.12mm, nu m-am grăbit şi am văzut în cele din urmă o plătică frumoasă  de aproximativ 4lb (1.9 kg). Câţiva obleţi au urmat, apoi pe sistemul german pluta s-a scufundat  şi o altă platică, de data aceasta ceva mai mare, a fost prinsă. Trăsătura a venit doar la dreapta patului de nadă, semn că particulele de nadă au fost duse de curenţi acolo. Pescuitul s-a repetat în acest fel toată ziua. Nădeam câte  5 sau 6 bulgări de fiecare dată, care au fost urmate imediat de un oblete şi câteva babuşti, apoi o platică, de obicei mai departe de locul aterizării bulgărilor de nadă.
Rezultatul final al după-amiazii a fost de şapte plătici agăţate, şase prinse şi o mulţime de obleţi şi babuşti. Nu am reuşit să pescuiesc seara, când vântul de obicei scade, deoarece copiii au dorit să facă înot şi, era datoria mea de a obţine carne gata pentru gratar … la urma urmei, a fost vacanţa de vară! Sliderul a depăşit feederul cu uşurinţă, pe aceleaşi locuri de pescuit. Există diferite motive pentru aceasta … de prezentare pentru un început … lipsa de rezistenta la apucarea momelii. Acestea toate au jucat un rol, fără îndoială, dar cel mai mare avantaj unic pentru mine a fost că, la apele afectate de vânt, peştele poate fi de multe ori la o distanţă mai mare de locul unde au aterizat bulgării. Acest lucru se datorează curenţilor de apă care transportă particulele de nadă. Pluta vă permite să “urmeze” acest traseu, mult mai eficient decât coşuleţul feeder!

Ce pot să spun acum, la sfârşitul cercetării mele? Ei bine, primul lucru este că există sisteme şi set up-uri, care sunt foarte simple. Încercaţi tubul belgian … niciodată nu vei mai încurca firul. Apoi, puteţi experimenta linii italiene mai suple cu wagglere englezeşti mai uşoare. Aceasta a fost o revelaţie pentru mine si voi încerca din nou, nu doar pentru peşti mici ci şi pentru crap. Încercaţi să căutaţi pe internet sliderel în întreaga Europă. Dacă aş fi creat baza acestui articol doar din  plutele disponibile în Regatul Unit, aceasta ar fi devenit un articol destul de limitat.

Care au fost plutele mele preferate pentru pescuit la slider? Fără îndoială, Seria 4 modele de Genius de la Michael SCHLÖGL. Aceste lungi şi subţiri tije sarkanda au fost pur şi simplu perfecte contra derivă şi arată impecabil trăsăturile pe ridicare a peştilor mici, precum si a plăticilor.

În cele din urmă, respectaţi reguli universale Slider, lansaţi cu sliderul sprijinit pe bulk … folosiţi fire de calitate …alegeţi corect lansetele … aşezaţi plumbii logic şI folosiţi sisteme anti încurcături. Apoi, puteţi experimenta ceea ce doriţi … linii italiene cu wagglere ungureşti … tuburi belgiene cu wagglere italiene etc., etc., etc. Veţi descoperi sistemele silder atât de simple, flexibile şi plăcute … odată ce veţi căpăta încredere că monturile nu se mai încurcă!

Tradus de: Marius Macedon (fishermanVn)  – versiunea franceză Declic Peche, preluată de pe www.ecopescar.ro

Editat şi completat de: Echipa MatchFishing.Ro  – versiunea engleză preluată de pe www.matchangler.com

Share on Facebook
Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.

Powered by WordPress | Designed by: wordpress 4 themes | Thanks to Free WordPress Themes, Themes Gallery and Premium Themes